24 iunie 1999
Ultima zi. M-am trezit cu o senzatie stranie: un amestec de tristete si bucurie. Imi parea rau ca plec, pentru ca ma simteam deja ca acasa. Dar ma bucuram ca ma intorc in tara, ca imi reintalnesc familia, prietenii si colegii si abia asteptam sa le povestesc toate peripetiile prin care trecusem. Mi-am facut bagajele, inghesuindu-mi lucrurile intr-o sacosa imprumutata de la Mile si am zambit amintindu-mi cum sosisem la Belgrad, cu o geanta pe umar si cateva schimburi. M-am pregatit de plecare si, cand am coborat, le-am spus celorlalti ca ma duc pana la Media Center, sa-mi iau ramas bun de la cei de acolo. Ne-am dat intalnire dupa pranz la hotel.
La Media Center, nu m-am putut abtine si m-am scufundat pentru ultima data intre computere si telefoane. Era, totusi, o zi importanta si nu rabdam sa nu aflu ce se intampla. Desi toti asteptau sa inceapa sedinta Parlamentului, primele stiri au venit din Kosovo. Dis-de-dimineata, un grup de 30-40 de albanezi au incercat sa intre cu forta in cladirea in care se aflau posturile locale de radio si televiziune. Nu au reusit decat sa sparga geamul imens de la intrare, pentru ca trupele KFOR au intervenit si i-au indepartat, formand ulterior un cordon de protectie in jurul cladirii. Nu departe, insa, la sediul Facultatii de Economie, au fost gasite cadavrele a trei sarbi: decanul Milenko Lovic, administratorul Jovica Stamenkovic si portarul Miodrag Mladenovic. Trupurile chircite ale celor trei zaceau intr-o balta de sange, strapunse de zeci de lovituri de cutit, iar de jur-imprejur erau imprastiate acte, dosare si chei. Asasinii ii infipsesera decanului un stilou in gura. Ca si cand nu ar fi fost clar cine sunt autorii, pe un perete era pictata cu sange sigla UCK.
A ajuns la noi si o declaratie a mitropolitului Amfilohije, care spunea totul despre situatia din Kosovo. “Bandele inarmate ale albanezilor controleaza intreaga zona, distrug case, ucid, violeaza si au intrerupt alimentarea cu apa si curent si legaturile telefonice ale Patriarhiei din Pec, unde situatia e cea mai grea,” povestea mitropolitul, criticand guvernul iugoslav, pe care il acuza ca i-a lasat pe sarbi la mila Domnului. “Politicienii sarbi se amagesc, mint poporul si intreaga lume. Au mintit intotdeauna si mint si acum. Cativa ministri au venit cu refugiatii care se intorceau, sa mai adune cateva voturi, dar nu au ramas la inmormantarea celor 4 sarbi ucisi de UCK. La televizor au aratat 10 autobuze pe care scria Belgrad-Pec, dar aici nu a ajuns nici unul. Cand au vazut ce prapad e aici, refugiatii care venisera de la Berane au fugit inapoi.” Amfilohije avertiza ca situatia de la Pec se agraveaza tot mai mult, iar cei 150 de sarbi refugiati in sediul Patriarhiei vor sa plece si ei. In acest timp, la manastirea Djakovica au mai ramas 10 sarbi, iar de la Klin a plecat si ultimul batran. “Ne rugam la Dumnezeu sa-i ocroteasca pe sarbi, pentru ca guvernul lor i-a uitat,” spunea mitropolitul. “Celor de la Putere le pasa doar de ei.”
Anchetatorii TPI sunt socati de numeroasele dovezi de violente din Kosovo si prevad ca vor fi facute alte inculpari in randul armatei si politiei iugoslave, a afirmat la Pristina un purtator de cuvat al tribunalului, citat de AFP. “Este socant, chiar si pentru cei mai experimentati dintre anchetatorii nostri,” a declarat Paul Risley, unul dintre procurorii TPI. “Atrocitati similare au avut loc in Croatia si Bosnia-Hertegovina, insa in Kosovo campania impotriva albanezilor a fost organizata cu o rapiditate si o eficienta brutale. Descatusarea violentei se pare ca a inceput in zilele care au urmat declansarii campaniei aeriene a NATO. Amploarea distrugerilor intr-o perioada atat de scurta demonstreaza ca acestea au fost coordonate si dirijate de o structura centrala de comanda.”
Ministrul sarb Goran Matic a organizat astazi o conferinta de presa, incercand sa dezminta informatiile despre atrocitatile comise de sarbi in Kosovo. Ziaristii care s-au intors la Media Center mi-au povestit ca Matic a afirmat ca majoritatea crimelor comise in provincie au avut loc in zonele controlate de teroristii albanezi. “UCK este cunoscuta pentru uciderea albanezilor care nu doreau sa i se alature sau sa paraseasca Kosovo,” a declarat el. “Cea mai mare parte a lucrurilor care se petrec in Kosovo tin de propaganda. Trupele straine au intrat, aducand cu ele o mie de jurnalisti insarcinati cu filmarea retragerii fortelor noastre, a desfasurarii KFOR si a descoperirii gropilor comune. O ancheta este, desigur, necesara, dar sa nu fie politica, iar TPI este un instrument exclusiv politic, destinat sa ii urmareasca pe cei care nu sunt pe gustul Statelor Unite si al NATO.” Chiar daca ar fi avut dreptate, cine mai statea acum sa-l asculte ?
Problema cea mai mare a tuturor devenise, din nou, Slobodan Milosevic. Milos Minic, fost procuror si ministru de Externe al Iugoslaviei comuniste, i-a cerut presedintelui iugoslav sa demisioneze, facandu-l responsabil pentru crimele comise in Kosovo. “Au existat in Kosovo crime si criminali de razboi si nici o putere nu are dreptul sa ascunda aceste crime, autorii lor si pe cei care le-au ordonat,” afirma Minic, intr-o scrisoare deschisa transmisa agentiei de presa Beta. “Cine a ordonat epurarea etnica, cine a ordonat expulzarile si masacrele masive ale albanezilor din Kosovo ? Cine sunt superiorii armatei si politiei care au executat sau care au dat aceste ordine sau nu au impiedicat aceste crime, cand aveau puterea sa o faca ?” Fostul lider comunist l-a avertizat pe Slobodan Milosevic ca poporul iugoslav va fi culpabilizat de intreaga lume pentru cele petrecute in Kosovo, atata vreme cat autorii crimelor de razboi si cei care le-au ordonat nu vor fi descoperiti si judecati.
La randul sau, Milan Panic, fost prim ministru al Iugoslaviei acum cativa ani, era de parere ca Milosevic va fi arestat si ucis de propriile forte de politie, in maximum 3 luni. “Chiar prietenii lui il vor insela. In locul sau, nu m-as increde in propria politiei si armata,” a prevestit Panic. “Sunt 15 % sanse ca el sa se sinucida si estimez ca sunt tot 15 % sanse ca el sa fie ucis. Exista 25 % sanse sa fuga undeva, restul nu mai stiu. Milosevic este cea mai mare tragedie care se putea intampla poporului sarb.”
Unul dintre ziaristii sarbi mi-a sugerat sa citesc un raport al CIA despre Slobodan Milosevic, publicat de revista “Foreign Report”. L-am gasit pe Internet. Spunea ca Milosevic va deveni din ce in ce mai imprevizibil, mai ales din cauza problemelor psihice si de sanatate in crestere. Raportul CIA punea presupusa stare de spirit a presedintelui iugoslav pe seama unor probleme acute la coloana vertebrala si a diabetului de care sufera din tinerete. Si, desigur, nu uita sa aminteasca de sinuciderea ambilor sai parinti. Raportul mi s-a parut lipsit de credibilitate, mai ales ca – asa cum il vazusem in ultima vreme – Milosevic nu parea deloc agitat, ci mai degraba calm si sigur pe el. Mai mult, informatiile sa bateau cap in cap. Dupa ce spuneau ca e diabetic, agentii CIA afirmau ca Milosevic ar fi dependent de alcool si tigari, consumul acestora crescand atunci cand acesta se afla sub presiune. Dintre defectele lui Slobo de care auzisem si de la sarbi, raportul mentiona doar doua: este extrem de incapatanat, cand are impresia ca cineva vrea sa-i forteze mana si refuza sa accepte criticile.
Statele Unite au oferit 5 milioane de dolari pentru orice informatie care va duce la arestarea sau la condamnarea criminalilor de razboi, inclusiv a presedintelui Slobodan Milosevic, a anuntat Departamentul de Stat, citat de AFP. “Acest program are ca scop marirea sanselor ca inculpatii aflati, in prezent, in libertate sa poata fi adusi in fata Tribunalului Penal International pentru a fi judecati,” a declarat purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat James Rubin. El a insistat asupra faptului ca Statele Unite nu intentioneaza sa incurajeze vanatorii de recompense si a sugerat oricarui potential informator sa se adreseze celei mai apropiate ambasade americane.
Sedinta Parlamentului federal a inceput abia la 12:20, in absenta reprezentantilor Muntenegrului. Premierul Momir Bulatovic a venit in fata camerelor reunite si a solicitat ridicarea starii de razboi. El a precizat ca Guvernul federal a abrogat cele 31 de legi instituite cu 3 luni in urma, odata cu declararea starii de razboi, cu exceptia celei privind vanzarea medicamentelor. Printre aceste legi, extrem de restrictive, erau cea privind inghetarea preturilor, Legea bancilor, a calatoriilor in strainatate sau a operatiunilor comerciale. Bulatovic a spus ca guvernul va face o analiza a efectelor produse de aceste legi si ca parlamentul trebuie sa solicite suspendarea sanctiunilor impotriva Iugoslaviei si daune pentru distrugerile provocate de bombardamente. Acestea depaseau, potrivit unor estimari ale gruparii de Opozitie G-17, 30 de miliarde de dolari.
Dupa ce Bulatovic a terminat, sedinta Parlamentului s-a transformat intr-un interminabil circ, o gramada de politicieni ingramadindu-se sa tina discursuri interminabile, pentru a se defula de pe urma celor 3 luni in care n-au avut ocazia sa mai fie vazuti vorbind. Dintre ei nu putea, desigur, sa lipseasca Vojislav Seselj. “Agresiunea impotriva tarii noastre nu a incetat, ci doar bombardamentele,” si-a inceput el discursul. “Agresorul si-a schimbat doar metodele de actiune, avand ca obiectiv ocuparea Muntenegrului, Vojvodinei si Sandzak-ului si instituirea in Serbia a unei administratii de colaborationisti. Nu trupele ONU au venit in Kosovo, ci trupele NATO sub egida ONU, care ii gonesc pe sarbi. Cei care au venit in Kosovo pentru a separa provincia de Serbia si pentru a crea un nou stat albanez sunt dusmanii nostri. Dupa ce vor fi desfasurati in Kosovo, ei vor asalta Muntenegru. Cei care ne-au bombardat continua sa fie niste criminali.” Nu l-am urmarit mai departe, pentru ca incepea sa ma plictiseasca.
Totusi, discursul sau nu era o utopie, bazandu-se pe o stare de fapt. Tocmai astazi, agentia France Presse publica un comentariu in care se mentiona ca locuitorii Vojvodinei incep sa carteasca impotriva Belgradului si ar dori sa-si recapete autonomia. La randul sau, Robin Cook, ministrul de Externe britanic, declara ca NATO supravegheaza indeaproape situatia din Muntenegru, intr-un moment in care, in unele medii, exista frica unei reinstaurari a controlului iugoslav in aceasta republica, si intentioneaza sa actioneze pentru supravegherea democratiei in aceasta regiune.
Pe langa aceasta, SUA a anuntat acodarea unui ajutor financiar de 10 milioane de dolari Muntenegrului, pentru asigurarea nevoilor bugetare. Principiile si modalitatile de acordare a acestui ajutor fusesera convenite ieri. Astazi, un grup de 74 de profesori de la Universitatea din Podgorica a cerut ca Muntenegru sa se desprinda din Federatia Iugoslava, spunand ca “a ne multumi cu o ameliorare partiale a relatiilor conflictuale din sanul Federatiei iugoslave nu ar fi decat o amagire si o pierdere de timp istoric”. Conform rezultatelor unui sondaj de opinie, 65 % dintre muntenegreni ar dori suveranitatea tarii sau cel mult realizarea unei confederatii cu Serbia.
In Parlamentul iugoslav au urmat alte discursuri. Majoritatea fara continut sau spunand aceleasi lucruri. Sedinta avea sa se termine dupa-amiaza tarziu, cand eu eram aproape de casa. Desigur ca, in unanimitate, parlamentarii au votat ridicarea starii de razboi, masura urmand sa intre in vigoare sambata.
Militarii rusi au planificat dinainte ocuparea aeroportului din Pristina, a afirmat astazi cotidianul “Washington Times“, citand surse din cadrul serviciilor americane de informatii. “Nu exista nici o confuzie in acest sens,” a declarat un oficial care a avut acces la un raport confidential american bazat pe interceptarea comunicatiilor dintre trupele ruse. “Ordinele operationale au fost pregatite dinainte. Din experienta, stiu ca trupele rusesti nu au facut ceva fara instructiuni clare si, in acest caz concret, sentimentul meu este ca aceste instructiuni au trecut prin structura politica a comandamentului,” a afirmat generalul Eric Shinseki, noul sef al Statului Major al Armatei terestre americane. In plus, conform serviciilor de informatii americane si in contradictie cu afirmatiile sale, Ministerul rus al Afacerilor Externe era la curent cu planurile operatiunii, lasandu-i pe militari sa aleaga momentul declansarii actiunii.
Ca intotdeauna dupa cate un eveniment de asemenea proportii, dupa terminarea razboiului au inceput sa apara primele dezvaluiri despre ceea ce s-a intamplat in realitate. Si, ca de obicei, realitatea isi avea – dincolo de tragedia care se petrecuse – hazul ei. Astazi, ziarul britanic “The Times” incalca primul embargoul pe care presa occidentala si-l autoimpusese, la cererea guvernelor din tarile respective, si publica bilantul celor 79 de zile si nopti de raiduri aeriene impotriva Iugoslaviei: doar 13 tancuri sarbesti distruse ! Si asta dupa ce NATO a pretins ca ar fi anihilat 60 % din artileria antiaeriana a sarbilor si 40 % din tancuri.
Dupa semnarea acordului de pace, potrivit publicatiei britanice, Armata iugoslava a retras din Kosovo 250 de tancuri, 450 de transportoare blindate si 600 de piese de artilerie. Generalul Wesley Clark a refuzat sa precizeze cate dovezi detine despre distrugerile provocate sarbilor. A facut-o “The Times“, care a scris ca – pana acum – trupele KFOR au descoperit in Kosovo doar 13 carcase arse ale unor tancuri T-55. In schimb, au gasit ceea ce noi vazusem de mai multe ori in timpul razboiului: gropile exploziilor unor proiectile lansate in camp de avioanele NATO, langa care se mai putea vedea niste forme cioplite in lemn, care semanau a tancuri sau tunuri. Pentru a pacali aviatia aliata, sarbii aplasau in cele mai nastrusnice locuri tancuri sau tunuri aeriene, realizate in marime naturala din lemn, cauciuc sau polistiren. Ca sa para cat mai reale, acestea erau plasate – de regula – langa poduri false sau langa niste fasii lungi de plastic negru care, de la mare inaltime, pareau sosele. Expertii NATO s-au dat seama de pacaleala, insa au ferit acest secret de ochii si urechile ziaristilor. Totusi, cei de la “The Times” au citat declaratia unui ambasador la Bruxelles, a carui identitate nu au dezvaluit-o, care spunea ca vazuse imagini filmate in timpul raidurilor de bombardierele NATO, in care se observa clar ca – in momentul in care erau lovite – tancurile sau bateriile de rachete sarbesti “se dezumflau instantaneu”. Erau simple machete gonflabile.
M-am distrat, impreuna cu ceilalti jurnalisti de la Media Center, cand am citit pe Internet articolul din “The Times”. Dupa ce glumele au inceput sa se rareasca, am picat pe ganduri. Nu mai intelegeam de ce Slobodan Milosevic s-a grabit sa semneze capitularea. Armata nu suferise pierderi prea mari. Moralul soldatilor era – asa cum am putut sa vad cu ochii mei – in continuare ridicat. La fel era si cel al civililor. Ba chiar, atat unii, cat si ceilalti erau nemultumiti ca au fost obligati sa capituleze in conditii atat de umilitoare. Economic, sarbii parea sa mai reziste mult si bine. Totul parea de neinteles si vorbele unor sarbi, care sustineau ca Slobo e omul americanilor, nu mai pareau niste utopii.
Mai tarziu, cautand aceeasi explicatie, ziaristul Tom Walker avea sa scrie, tot pentru “The Times” ca – prin intermediul unui diplomat agreat de Belgrad – americanii i-ar fi trimis lui Slobodan Milosevic inregistrarea video a efectelor unei arme secrete, pe care ei au folosit-o in Razboiul din Golf, iar rusii in Afghanistan. Era bomba cu vacuum, realizata din fosfor si plasma, care degaja o caldura si o presiune imense, ce topesc totul pe o suprafata de 10 ori mai mare decat a unui teren de fotbal. Explozia consuma tot oxigenul din zona, insa o jumatate de ora mai tarziu, temperatura revine la normal si aerul este din nou respirabil, ceea ce permite trupelor atacatoare sa inainteze. Tom Walker pretindea ca Milosevic si-ar fi dat seama ca Armata iugoslava n-ar putea rezista in fata unor astfel de bombardamente si ar fi preferat sa capituleze. Nu prea cred nici in aceasta teorie.
Organizatia “Reporters sans frontieres” (RSF) acuza NATO ca a deformat de mai multe ori adevarul si ca a preluat zvonuri si cifre neverificabile in timpul razboiului din Kosovo, relateaza AFP. Intr-un raport intitulat “Razboiul din Iugoslavia: erorile mediatice ale NATO”, RSF se intreaba daca este vorba de gafe cauzate de graba si de confuzie sau despre o tentativa deliberata de dezinformare. “Preluarea zvonurilor, a cifrelor exorbitante si neverificabile si folosirea unui vocabular agresiv au sporit indoielile legate de buna credinta a unora din responsabilii politici si militari,” afirma RSF, care detaliaza unele dintre aceste “gafe”.
In 29 martie 1999, NATO a anuntat executarea de catre fortele sarbe, alaturi de alti 5 intelectuali, a lui Fehmi Agani, principalul consilier al liderului moderat al albanezilor din Kosovo Ibrahim Rugova. Raportul reaminteste ca “comandorul britanic David Wilby a declarat ca detine aceasta informatie “dintr-o sursa foarte buna” din interiorul Kosovo, pe care serviciile sale au avut grija sa o verifice”. “Aceasta informatie s-a dovedit falsa. Doar Fehmi Agani va fi ucis efectiv, insa 3 saptamani mai tarziu,” afirma raportul. Aceeasi “sursa foarte buna”, care ar fi Centrul de informare pentru Kosovo, cu sediul la Londra, “afirmase in aceeasi zi ca Ibrahim Rugova a fost ranit si ca nu se stie nimic despre soarta sa. Doua zile mai tarziu, Rugova s-a adresat presei straine, fiind intr-o stare foarte buna de sanatate. Radioteleviziunea sarba a difuzat, de asemenea, intalnirea sa “cordiala” cu presedintele iugoslav Slobodan Milosevic. Exploatand esecurile de comunicare ale NATO, stapanul de la Belgrad a oferit astfel o formidabila “lovitura mediatica“, constata RSF. “Oficializarea atat de rapida a unui zvon, in acea prima saptamana de bombardamente, nu pare sa fie o eroare, dar releva o optiune: sa incline balanta in favoarea atacurilor aeriene ale NATO asupra Iugoslaviei, intr-un moment in care opinia publica era inca sceptica in privinta eficacitatii acestora.”
RSF nu ezita, pe de alta parte, sa vorbeasca despre “greseli mai mult sau mai putin voluntare”, facute dupa bombardarea civililor, in special dupa bombardarea unui convoi de refugiati albanezi pe 14 aprilie, incident soldat – potrivit surselor sarbe – cu 75 de morti.
Organizatia subliniaza astfel ca NATO a vorbit despre “sate atacate de artilerie, sate rase de pe fata pamantului, despre scuturi umane, gropi comune, tot atatea informatii anuntate fara sa fi fost adusa cea mai mica dovada a existentei lor” si care “nu par sa fi facut obiectul unei verificari riguroase”. RSF noteaza, de asemenea, referintele istorice foarte discutabile si folosirea unui vocabular vizand sa diabolizeze adversarul. “Termenul “genocid” este sistematic utilizat de premierul britanic Tony Blair, in timp ce in Germania, oficialii se straduiesc sa compare regimul lui Milosevic cu cel al lui Hitler. Aceste referinte istorice au suscitat proteste din partea specialistilor,” noteaza raportul. “Pe 27 aprilie, reprezentantii NATO au admis ei insisi, foarte deschis, esecul strategiei lor de comunicare,” subliniaza RSF, notand, totusi, ca “de partea sarba, rotitele masinariei propagandistice sunt cunoscute”. “Ramananand in opinia publica occidentala aparatorul unei “cauze drepte”, NATO nu a dat dovada de buna credinta in relatiile sale cu presa si a deformat in cateva randuri adevarul. Incurcarea termenilor istorici si folosirea unui discurs agresiv este nedemna de reprezentantii unor tari democratice,” conchide raportul RSF.
Robin Cook, Javier Solana si Wesley Clark au ajuns astazi la Pristina. Cook venea de la Tirana, unde ii promisese presedintelui Rexhep Meidani ca tara sa va deveni “avocatul Albaniei” pe langa Uniunea Europeana. “Marea Britanie va avea grija ca UE sa-si tina angajamentele fata de Albania,” declara ministrul britanic de Externe. “Suntem pregatiti sa ne ocupam de dezvoltarea unui viitor prosper si stabil si in afara provinciei Kosovo.” Auzisem de atatea ori aceste promisiuni si in privinta Romaniei, incat, daca s-ar fi adeverit numai o parte dintre ele, ar fi trebuit nu numai sa fim demult admisi in UE, ci chiar sa detinem si presedintia Uniunii. Mi-am amintit, insa, ca tot un britanic, pe nume Shakespeare, facuse celebra expresia “Words, words, words !”
Imediat ce au ajuns in capitala provinciei Kosovo, Solana si Clark au intrat la discutii cu reprezentantii albanezilor, urmand sa stea de vorba si cu cei ai sarbilor. Au fost aclamati de cateva sute de albanezi adunati in fata Cartierului General al KFOR, carora le-au mai spus cateva vorbe. “Dupa atata suferinta si 3 luni dificile pentru toti, ocazia de a fi aici, astazi, si de a vedea emotia oamenilor, este pentru mine un moment de necrezut,” spunea Javier Solana. La randul sau, dupa ce le-a explicat ca scopul campaniei aeriene a NATO a fost oprirea distrugerilor sistematice si a crimelor comise in Kosovo la ordinul lui Slobodan Milosevic, generalul Wesley Clark le-a explicat: “Acest scop a fost atins. Acum, KFOR se va ocupa de voi. Insa nu uitati ! Pacea nu poate fi construita pe trecut si pe revansa.”
Liderii occidentali aveau o misiune mult mai complexa. Trebuiau sa-i convinga pe albanezii din UCK sa colaboreze, intr-un guvern provizoriu, cu cei ai lui Ibrahim Rugova si – cata naivitate ! – chiar si cu sarbii. “Daca el doreste sincer sa lucreze cu noi, suntem deschisi,” a explicat Hashim Thaqi, insa a adaugat imediat ca nu se asteapta la mare lucru de la negocierile cu Rugova. Intrebat daca ar fi dispus sa faca loc in conducerea provizorie a provinciei lui Momcilo Trajkovic si celorlalti sarbi care reprezentau Opozitia, Jakup Krasniqi, purtatorul de cuvant al “guvernului provizoriu” a raspuns: “Daca sunt pregatiti, de ce nu ?”
Generalul Leonid Ivasov, unul din reprezentantii armatei ruse cu rangul cel mai inalt, a respins afirmatiile americane conform carora mercenarii rusi ar fi luptat alaturi de sarbii din Kosovo, informeaza AFP. “Aceasta afirmatie va ramane in constiinta Pentagonului si a Aliantei Nord-Atlantice. Fondul problemeie este ca tarile occidentale si NATO nu vor ca Rusia sa fie reprezentata demn intr-un contingent de pace din Kosovo,” a declarat generalul Ivasov. “NATO a vrut ca Rusia sa nu mai joace nici un rol si a dorit ca aceasta sa fie indepartata de Balcani.”
Inainte de a pleca de la Media Center, mi-am notat in graba cateva informatii despre revolta rezervistilor din Kraljevo. La ora 11:00, acestia blocasera podul peste raul Ibru, in timp ce blocada de ieri, de la Vranjacka Banja, continua. Intorsi de pe frontul din Kosovo, rezervistii isi cereau banii. Revoltati, ei explicau ca li s-au dat doar soldele, iar sporurile de razboi, de frontiera si diurnele au ramas doar niste promisiuni desarte. “Pentru ca ne-am facut datoria fata de tara si nu mai datoram nimic statului sau Armatei iugoslave, nu vrem ca statul sau armata sa ne ramana datori,” striga, revoltat, un militar. “Pentru ca am luptat in Kosovo, in aprilie am primit 2.319 dinari, iar in mai si iunie – 1.300 de dinari. Este o mizerie !”
La Cerovac, alte cateva sute de rezervisti au blocat autostrada Belgrad-Kraljevo. Au lasat sa treaca doar ambulantele si masinile Politiei, precum si autovehiculele refugiatilor care veneau din Kosovo. Si aici, motivul era acelasi: oamenii isi cereau cele 6-8.000 de dinari, pe care comandantii lor le-au promis in timp ce se aflau in transee.
Spre seara, orasul Kraljevo era aproape paralizat din cauza rezervistilor care isi cereau banii. Pe principalele sosele de acces erau dispuse camioane, iar cateva zeci de rezervisti strigau lozinci anti-Milosevic in fata sediului Politiei. Spiritele s-au incins spre seara, dupa ce televiziunea din Kraljevo a prezentat un reportaj in care generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, incerca sa-i potoleasca pe rezervisti, promitand ca le va da banii. Politia a interzis redifuzarea reportajului in jurnalul de seara. Prezentatorul a citit un comunicat al directorului televiziunii, care spunea ca o echipa a Politiei locale a intrat in studiouri si – pur si simplu – le-a confiscat caseta.
As mai fi vrut sa vad cum vor rezolva generalii aceasta problema, insa nu mai aveam timp. Mi-am luat ramas bun de la Viktor si de la cele doua sarboaice care lucrau la Media Center. Nu le spusesem nimic pana acum. Le-am explicat motivul plecarii si au zambit cu subinteles. Le parea rau ca plec, asa ca le-am promis ca ma voi intoarce in curand, dupa ce se va termina cu restrictiile starii de razboi, ca sa fac un film despre tot ce am trait impreuna in aceste 3 luni.
In general, urasc despartirile. Cel mai usor mi-a fost cu Dule. Am ajuns la hotel si m-am dus la bar, unde Dule lustruia, ca de obicei, paharele. Cand m-a vazut, mi-a zambit si am inteles ca stia. “Ce zici ?” l-am intrebat eu. “Ne imbogatim ?” S-a prins imediat de poanta. Ma refeream la recompensa de 5 milioane de dolari, pusa de americani pe capul lui Slobodan Milosevic. “Ne-mbogatim,” mi-a raspuns Dule. “Daca punem mana pe cele 5 milioane, cumparam noi hotelul asta,” i-am propus eu. “Il cumparam pe dracu’,” a bombanit el. “Lasa ca avem atatea lucruri mai bune de facut cu banii astia.” Si, fara sa mai spuna nimic, a iesit de dupa bar, ne-am imbratisat si ne-am pupat pe obraji de trei ori. Nu mai era nevoie de alte cuvinte.
Cu Nelu a fost si mai usor. Mai ales ca ii platisem toti banii pe care ii datoram. Si era sigur ca – de acum incolo – de cate ori vom reveni la Belgrad, vom trage la “Toplice“. Ii eram foarte recunoscator pentru tot ce facuse pentru noi. Chiar si pentru modul in care se folosise de prezenta noastra in hotel pentru a camufla centrul de comunicatii al Armatei. Era un prieten adevarat, dar, cu felul lui aparent superficial de a trece peste cele bune si cele rele, trecea senin si peste aceasta despartire. Oricum, ne insotea pana in vama, sa-l aduca pe Mile inapoi la Belgrad. Acesta trebuia sa vina cu noi, deoarece jeep-ul, camerele video si casetele erau trecute pe pasaportul lui.
Un al doilea val de 300 de avioane care au participat la campania aeriana impotriva Iugoslaviei au primit ordin sa se intoarca la bazele lor din SUA si din Europa, a anuntat Pentagonul, citat de AFP. “Aceasta va fi incheierea retragerii avioanelor,” a afirmat purtatorul de cuvant al Pentagonului Kenneth Bacon, adaugand insa ca intoarcerea aparatelor se va desfasura pe parcursul mai multor saptamani. Statele Unite se pregatesc sa-si retraga si celebrele avioane de vanatoare invizibile F-117 de la baza de la Spangdahlem din vestul Germaniei. Potrivit informatiilor furnizate de armata, cele 24 de aparate urmeaza sa se intoarca la baza lor de la Holloman, din statul New Mexico, incepand de maine.
Ne-am ratacit pe strazile Belgradului pana sa iesim, Si eu, si Mile eram ingrijorati. Nu stiam daca vom reusi sa trecem, cu bine peste ultimul hop: politistii sarbi de la frontiera. Problema cea mare eram, din nou, eu. Exista riscul ca, dupa ce vad stampila de expulzare, politistii sa observe ca eu aveam ultima viza de intrare in Iugoslavia exact in ziua in care a inceput razboiul si sa-mi ceara acreditarea de razboi. Pe care mi-o confiscasera cei care ne-au expulzat si, oricum, nu mai era valabila de la 1 mai. Concluzia pe care o putea trage orice politist sarb era numai una: “Esti spion !” Din fericire, am avut noroc din nou. Cand am trecut, imi strecurasem pasaportul printre ale celorlalti. Toate aveau aceeasi stampila de expulzare si i-am explicat politistului ca venisem acum cateva zile, ofiterii de la Centrul militar de presa nu au vrut sa ne acrediteze si ne-au pus stampila respectiva, pentru a fi siguri ca ne intoarcem acasa. Plictisit, politistul n-a mai vrut sa verifice si ne-a lasat sa trecem. Si i-a anulat si lui Mile documentul care atesta ca intrase in Iugoslavia cu jeep-ul si camera video, fara sa mai verifice.
Pe drum, pana sa ajungem in vama, ne mai oprisera si politistii de la barajul de pe podul de langa Pancevo, insa am trecut cu bine de ei. Ajunsesem la punctul de frontiera cu putin inainte de 19:30, ora Romaniei, si am hotarat sa intram in tara dupa ce imi transmit corespondenta pentru Stiri. Altfel, riscam sa ne retina prea mult in vama si sa o ratez. Pana cand mi-a venit randul, ceilalti au intrat in barul din apropiere, sa bea o ultima cafea. Eu am ramas in jeep, de unde imi puteam transmite corespondenta in liniste. Nu mai simteam nici o emotie. Pregatisem, impreuna cu Sergiu Toader, un mic scenariu. Am intrat in direct cu Andreea Esca si, la inceput, am povestit despre nemultumirile rezervistilor de la Kraljevo si despre sedinta Parlamentului, care votase ridicarea starii de razboi. Apoi, am amintit de vorbele lui Vojislav Kostunica, care atragea atentia ca, nici inainte de razboi, in Iugoslavia nu era prea multa democratie. Andreea mi-a cerut mai multe detalii si i-am dat exemplul meu. I-am spus ca aceasta este ultima mea corespondenta din Iugoslavia, ca am fost expulzat si ca ma aflu la cativa pasi de granita Romaniei, unde ma voi intoarce peste cateva minute. Simteam ca ma cuprinde emotia si ca vocea incepea sa-mi tremure. Atunci, Andreea mi-a spus: “Sorin, bine ai venit acasa !”
